Obiceiuri si traditii de nunta

barbieritul mireluiObiceiurile de nunta sunt atat de numeroase, variind in functie de zonele tarii. Cu toate acestea, cateva dintre ele pot fi intalnite pe intreg teritoriul tarii, indiferent de regiunea geografica. Barbieritul mirelui, gatitul miresei, cerutul acesteia, ruperea turtei, furatul miresei sunt doar cateva dintre ele.

Barbieritul mirelui este unul dintre cele mai importante obiceiuri de la nunta.

Barbieritul mirelui are loc mai ales la nuntile organizate in regiunea rurala, datinile si traditiile fiind foarte bine conservate.

Cu toate ca exersat mai intotdeauna in cadrul nuntilor traditionale, putini sunt aceia care cunosc ce anume presupune acest obicei. Barbieritul mirelului presupune trecerea viitorului mire de la statutul de flacau la cel de barbat insurat.

Pentru ca obiceiul sa fie respectat cu adevarat, barbieritul mirelui va trebui sa aiba loc in acelasi timp in care mireasa este gatita de catre nasa si familie.

Barbieritul mirelui va trebui sa se realizeze de unul dintre cavalerii de onoare al acestuia. In timpul barbieritului, mirele isi va pune sub calcaiul de la picior niste bani de care se va ingriji sa nu ii fie furati de lautari sau de cei din jurul sau. In cazul in care acesta va sti sa ii pastreze va putea intra in randul barbatilor insurati.

Dupa ce acesta a fost barbierit, mirele, impreuna cu alaiul de nunta porneste pentru a-si lua mireasa…

Gatitul miresei se va realiza de catre domnisoarele de onoare. Aceasta se imbraca in rochia alba de mireasa, avand alaturi cele mai apropiate neamuri si prieteni.

Gatitul miresei este unul dintre obiceiurile prin care mireasa se lasa pe mana domnisoarelor de onoare pentru a fi machiata si aranjata.

Odata ajuns alaiul de nunta acasa la mireasa, nasa va trece la aranjarea voalului acesteia si la ruperea turtei, oferindu-i-o viitorului mire atat de aranjata incat cu greu iti vei putea lua ochii de la ea. Viitorul mire va trebui sa o ceara de la parinti. Mireasa se va putea ascunde sau trimite barbati deghizati in mireasa in schimbul sau. Mirele va trebui sa se lupte cu toti pentru a-si lua mireasa.

Dupa hora miresei, nuntasii se indreapta catre biserica in vederea depunerii juramantului sfant in fata lui Dumnezeu.

Furatul miresei are loc in timpul petrecerii. Daca este furata mai inainte de 12 noaptea, aceasta va fi platita de catre nasi, iar daca mireasa va fi furata dupa ora 12.00, va fi platita de catre mire.

Foto: http://1.bp.blogspot.com

 

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu...

*