Icoana a reprezentat dintotdeauna o parte componenta a sufletului taranului roman. Toate activitatile pe care acesta le desfasoara trebuie sa se afle sub semnul binecuvantarii dumnezeiesti.
In Romania, mestesugul pictarii icoanelor pe sticla a aparut si s-a dezvoltat ca mestesug specializat, practicat in centre de iconari raspandite in toata Transilvania, dar si in Moldova.
O particularitate a icoanei romanesti pe sticla o constituie motivele florale si geometrice ale decoratiei. Un alt element specific il reprezinta simetria compozitiilor decorative, in sensul unui echilibru in raport cu centrul.
Figurile sfintilor si vestimentatia acestora se face de obicei pe suprafete mari, umplute de culoare. Este impresionanta varietatea chipurilor, expresie a iconografiei ortodoxe, cu diferente de la un centru la altul, de la o scoala la alta.
Principalele centre de iconari cunoscute si reprezentate in colectia muzeului sunt cele de la Nicula, (Cluj), Laz si Lancram (Alba), Scheii Brasovului (Brasov), Sibiu si Fagaras.
Printre temele preferate de mesterii iconari se numara subiecte precum „Facerea Lumii”, „Raiul”, „Judecata de Apoi”, „Patimile lui Iisus”, „Cina cea de taina”, „Sf.Ilie”.
Icoana de pe teritoriul Romaniei isi are originea si determinantele artistice in arta bizantina.
Preluand tehnica seculara si iconografia bizantina cu legile ei severe, iconarii romani au conferit operelor lor, cu sau fara stiinta, ce era mai apropiat sensibilitatii lor.
Intrebuintate initial ca imagini religioase, icoanele pe sticla devin, spre sfarsitul sec. XVIII, elemente de decor al interioarelor taranesti.